La 25 iunie 2026, Tatiana Turchină, Șefa CRFC a participat la atelierul strategic dedicat consolidării Platformei pentru Învățare și Educație a Adulților (ALE) din Republica Moldova, organizat de DVV International Moldovca în parteneriat cu Centrul de Consultanță și Formare Organizațională (CICO).

Aproximativ 40 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor societății civile, mediului academic și furnizorilor de educație a adulților (inclusiv membri actuali și potențiali ai Platformei ALE) s-au reunit pentru a discuta viitorul guvernanței și sustenabilității Platformei.

Atelierul s-a concentrat pe construirea unei viziuni comune pentru o rețea mai bine structurată, reprezentativă și sustenabilă, capabilă să contribuie la dezvoltarea politicilor și practicilor din domeniul educației și învățării adulților în Republica Moldova.

Prof. dr. Katarina Popović, expert internațional din Serbia a susținut o sesiune tematică, care a oferit participanților o perspectivă amplă asupra rolului și importanței educației și învățării adulților în dezvoltarea competențelor pe tot parcursul vieții, promovarea cetățeniei active, incluziunii sociale și susținerea dezvoltării durabile. Totodată, experta a subliniat necesitatea consolidării acestui sector ca răspuns la schimbările sociale, economice și demografice care influențează societățile moderne.

Programul atelierului a continuat cu intervenția lui Nicolai Loghin, Director General al CICO, care a prezentat experiențe europene relevante și exemple de bune practici privind organizarea platformelor tematice și a structurilor asociative.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Platformei pentru Învățare și Educație a Adulților, cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

Published Суббота июня 27th, 2026
Карта
Контакты
Toleranță zero corupției