În perioada 20 – 24 martie 2023, Centrul de Resurse pentru Formarea Continuă realizează cursul de formare continuă „Formarea Formatorilor” etapa I cu al II-lea grup de beneficiari, activitate din cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității Universității de Stat din Moldova în creșterea funcționalității Centrului de Resurse pentru Formare Continuă”, scopul căruia prevede creșterea capacității USM în livrarea de servicii în domeniul învățării pe tot parcursul vieții, consultanță și mentorat pentru prestatorii de servicii educaționale pe dimensiunea formare continuă.

Proiectul respectiv reprezintă parte componentă a proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și co-finanțat de Uniunea Europeană și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

Al II-lea grup de beneficiari ai programului de formare (20 de participanți) sunt cadre didactice din Instituțiile de Învățământ Profesional din UTA Gagauzia, bibliotecari, reprezentanți ai Centrului Regional de Resurse pentru Tineret „Phoenix” și AO „For Happiness” (Basarabeasca) și ai Agenției Naționale a Penetinciarelor (ANP).

La deschiderea evenimentului dna Tatiana Turchină, Șefa Centrului de Resurse pentru Formarea Continuă a menționat importanța prioritizării formării continue a specialiștilor din economia națională, deziderat ce poate fi atins prin parteneriate și colaborări ale USM cu instituțiile de învățământ profesional tehnic și alți furnizori de servicii educaționale. Un aspect ce merită a fi valorificat este orientarea spre necesitățile actuale ale întreprinderilor, companiilor, antreprenorilor în vederea perfecționării și/sau recalificării angajaților, inclusiv a adulților ce sunt în căutarea locurilor de muncă.

Agenda cursului de formare include subiecte cu referire la principiile de instruire a adulților, responsabilitățile formatorilor, proiectarea sesiunilor de formare pentru adulți, strategii interactive de învățare, evaluarea în cadrul programelor de formare pentru adulți, tehnici de feedback și aplicarea lor la diferite etape de învățare. Pe parcursul instruirii, participanții sunt implicați în multiple activități practice, inclusiv, sunt solicitați să simuleze o sesiune de instruire.

Deoarece, procesul de instruire în cadrul programului de formare continuă „Formarea formatorilor” se bazează, în mare parte, pe modelul experiențial și constructivist, participanții cursului de formare vor fi invitați la sesiunea de follow-up în luna august, unde vor prezenta rezultatele sarcinilor primite, vor împărtăși experiența reușitelor și aspectelor sensibile sau vulnerabile.

Published duminică, 26 martie 2023
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției