În 02 octombrie 2024 a avut loc evenimentul de lansare al celui de-al II-lea an de studii și a unei noi promoții a Universității Vârstei a Treia (UV3). Evenimentul intitulat „Bun venit la UV3” a adunat 100 de seniori cu vârste de peste 60 de ani din Chișinău, care au ales să se implice activ în procesul de învățare și socializare, demonstrând că educația nu are vârstă.
În cadrul evenimentului studenții-seniori au fost informați despre conceptul „Universitatea pentru vârsta a 3-a”, structura academică, au făcut cunoștință cu personalul didactic, cu regulile și principiile de organizare a studiilor
În anul de studii 2024-2025 participanții vor avea ocazia să studieze 4 dintre cele 6 cursuri disponibile, adaptate nevoilor și intereselor specifice seniorilor:
- Dezvoltarea abilităților digitale
- Limba engleză pentru seniori
- Stare de bine și comunicarea între generații
- Educația Juridică
- Istoria noastră în secolul XX
- Longevitate sănătoasă
Fiecare curs va avea o durată de 14 ore (1 oră = 45 de minute), iar întâlnirile vor avea loc o dată sau de două ori pe săptămână, câte 90 de minute fiecare. Cursurile vor fi predate în limbile română și rusă, pentru a asigura accesibilitatea programului pentru toți seniorii din Republica Moldova.
„Universitatea pentru Vârsta a 3-a” este model inedit de educație non-formală în Republica Moldova, ce promovează învățarea pe tot parcursul vieții și oferă oportunități de dezvoltare vârstnicilor.
Despre Universitatea Vârstei a Treia (UV3)
UV3 este o inițiativă inovatoare, dedicată seniorilor din Republica Moldova, care oferă oportunități de educație continuă și socializare pentru persoanele în etate. Proiectul „Universitatea Vârstei a 3-a” este dezvoltat la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell, cu sprijinul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare. În Republica Moldova, prima promoție a Universității Vârstei a Treia a fost lansată la 1 octombrie, 2023, urmând modelul UV3 al Republicii Cehe. La finalul primului an de studii, 57 de studenți seniori cu vârsta 60+ au finalizat cu success cursurile UV3 și au primit diplome de absolvire. În premieră, în acest an de studii, UV3 a fost extinsă la Universitatea de Stat din Bălți și Cahul.